Traian Băsescu susţine că România va ieşi din criză la şase luni după Gemania sau SUA

Preşedintele Traian Băsescu este de părere că, în România, criza economică se va încheia la şase luni după ce Germania sau America va ieşi din recesiune. Afirmaţia a fost făcută la Botoşani, la o întâlnire cu reprezentanţi ai administraţiei locale. Şeful statului a arătat că soluţia pentru ieşirea din criză este continuarea investiţiilor. Traian Băsescu a apreciat că "România este extrem de dependentă de revenirea de pe pieţele externe” şi că ţara noastră "nu poate ieşi singură din criză", ci va fi pregătită să să îşi reia creşterea economică "imediat ce marile puteri îşi vor relua această creştere".

"România va ieşi din criză la şase luni după ce piaţa germană, piaţa Statelor Unite îşi reiau creşterea economică reală", a spus Băsescu. Preşedintele a afirmat că soluţia pentru ieşirea din criză o reprezintă continuarea investiţiilor, arătând că ţările care au avut ca şi principal criteriu dezvoltarea pe bază de investiţii şi modernizare sunt mai puţin afectate decât ţările care au mers pe creştere economică pe stimularea consumului.

"Astfel de ţări, cum e cazul Cehiei sau Poloniei, trec mai uşor peste criză. Cheia în această perioadă este să continuăm investiţiile", a subliniat Băsescu. Şeful statului a arătat că România îşi va reveni mai vreu din criză deoarece creşterea economică bazată pe stimularea consumului s-a dovedit a fi „nerealistă". "Acum plătim o factură extrem de grea, cea a creşterii economice bazată pe consum. S-a stimulat enorm consumul şi criza a făcut ca românii să nu mai poată consuma cât au consumat. S-a dovedit acum că această abordare a creşterii economice prin stimularea consumului este nerealistă", a apreciat Băsescu.

Preşedintele consideră că în al patrulea trimestru al acestui an ar putea fi înregistrate şi la noi primele semne ale îmbunătăţirii situaţiei economice. "Trimestrul III va fi un trimestru în care produsul intern brut va continua să scadă. Mă aştept la continuarea descreşterii economice şi în trimestrul al treilea, urmând ca pe curba de revenire să intrăm abia în trimestrul patru din 2009".

Traian Băsescu a precizat că în această perioadă "obiectivul guvernului este să menţină pensiile şi să le plătească regulat şi fără întârzieri, să plătească salariile aparatului bugetar" şi a afirmat că "solidaritatea este extrem de importantă pentru a trece acest moment dificil, pentru a nu ajunge la situaţii care s-au petrecut în alte ţări din Uniunea Europeană, unde s-a mers pe reduceri masive de salarii şi pensii".

Traian Băsescu a mai spus că sistemul economic global se va schimba din temelii după ieşirea din criză. "Nimic nu va mai fi ca mai înainte. Lumea se va schimba. Sistemul global de creştere economică s-a dovedit atacabil, foarte vulnerabil. Va fi foarte greu să mai facem tranzacţii cu bani electronici. Va fi foarte greu să împrumutăm bani care nu există, va fi foarte greu să ne mai bazăm dezvoltarea pe bani mutaţi doar din calculator", a apreciat preşedintele Traian Băsescu.

Şeful statului a participat astăzi, la Botoşani, la o întâlnire cu primari şi şefi de instituţii din judeţ. În cursul dimineţii, şeful statului a vizitat localităţile Hudeşti şi Rădăuţi Prut, grav afectate de inundaţiile din iulie 2008. La Rădăuţi Prut, Băsescu le-a reproşat unor sinistraţi nemulţumiţi că "teoria de a fi la infinit nemulţumit nu poate funcţiona".
sursa;www.realitateat.net
parteneri:www.reklama360.ro
Posted on 18:40 by Dl. Calin and filed under | 0 Comments »

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cazare Brasov