Oferta de joburi pentru Sărbători, mai mare ca oricând
Fiind un an dificil, întrecerea pentru câştigarea clienţilor a început din vreme. „Am observat două tendinţe, ne lămureşte Monica Dona, consultant la Lugera & Makler. Începând cu luna septembrie, a apărut, treptat, o ofertă suplimentară de joburi temporare în producţie şi logistică. Spre sfârşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie, vin ofertele din partea marilor retaileri, care înregistrează creşteri de vânzări în preajma sărbătorilor, din partea companiilor de asigurări şi de publicitate.“
Majoritatea firmelor care se ocupă cu leasingul de personal spun că, faţă de anul trecut, recrutarea a crescut semnificativ. Până acum, cele mai multe oferte le-au primit de la companii din industria dulciurilor, cosmeticelor şi telecomunicaţiilor pentru muncitori calificaţi şi necalificaţi. Spre sfârşitul lunii decembrie, apar cererile speciale. „Anul trecut, o agenţie de marketing experimental ne-a cerut personal pentru o campanie de promovare a unei bănci. Persoanele respective trebuiau să conducă, pe un anumit traseu, vehicule tip ricşă“, ne spune Monica Dona.
Solicitări multe fac agenţiile de publicitate care organizează diferite campanii de promovare în preajma sărbătorilor. „În vânzări, decembrie este luna cu cele mai mari profituri, iar bătălia din magazine trebuie câştigată într-un interval scurt de timp. De aceea, promovarea produselor direct către consumatori este o tactică des folosită“, ne explică Alexandru Doru Spătaru, patronul agenţiei Front Line Marketing, specializată în campanii de comunicare BTL, şi field marketing. Florina Mihăescu, managerul agenţiei GrupŞapte, precizează că majoritatea cererilor clienţilor se axează pe promoţiile la raft, cu degustări, samplinguri, premii instant etc. „Firmele doresc ca produsele lor să fie acum mult mai vizibile şi mai solicitate“. Agenţia a suplimentat deja contractele pe partea de merchandising şi pe cea de promoţii.
Fetele sunt preferate pentru campaniile de promovare
Solicitările vin, în special, din partea companiilor multinaţionale. Şi mai precis, din partea marilor magazine care desfac bunuri de larg consum şi care au introdus programul de funcţionare non-stop. „Ca activităţi specifice sunt aranjarea la raft, etichetările, ambalările de cadouri, de oferte speciale“, exemplifică directoarea Camelia Stănculescu de la Manpower. La Metro Cash & Carry, după cum ne informează Florina Tatiana Secară, cele mai ofertate posturi sunt cele de casieri şi de lucrători comerciali, în special pentru raioanele de carne, băuturi, dulciuri şi articole de sezon.
Prezenţa feminină este preponderentă în campaniile de marketing şi promovare directă. „Fetele pot fi îmbrăcate şi pot purta accesorii adecvate evenimentului promoţional. În felul acesta, activitatea de informare şi de prezentare de produse devine mai atrăgătoare pentru potenţialii clienţi,“ explică Gabriel Stănilă de la Trust Vision. Tinerele sunt recrutate direct din facultăţi, unde se pun afişe în acest scop, dar agenţiile au şi baze de date cu mii de candidaţi.
Gabriel Gătejoiu, manager la Professional, apreciază că disponibilitatea candidaţilor pentru joburile temporare a crescut de la an la an, dar acum cererile sunt mai multe ca oricând. „Sunt persoane care au rămas fără un loc de muncă, sunt altele care preferă să lucreze şi în altă parte pentru a-şi suplimenta veniturile, dar şi foarte mulţi studenţi care vor să muncească între sesiunile de examene.“ Veniturile nu sunt de neglijat. În funcţie de promoţia la care participă, Gabriel Stănilă ne spune că tinerii pot câştiga între 5,50 lei şi 10,50 lei pe oră.
Sunt însă şi activităţi curente în companii unde, în perioada sărbătorilor de iarnă, este nevoie de personal suplimentar. La contabilitate, exemplifică Gabriel Gătejoiu, pentru efectuarea unor situaţii finale sau procesarea unor documente primare sau facturare. În aceste cazuri, plata se face la nivelurile la care sunt plătiţi angajaţii permanenţi.
18,6% din companiile româneşti participante la studiul Manpower declară că folosesc angajaţi temporari pentru activităţi sezoniere în perioade de vârf
Joburi de sezon
Se caută: agenţi de asigurare, arhivari, casieri, culegători manuali, curieri, lucrători comerciali, manipulanţi mărfuri, operatori ambalare, operatori depozit, operatori linie de producţie, promoteri, vânzători.
Angajatori Cine le oferă
- Magazine mari (supermarketuri)
- Reţele de distribuţie şi livrări
- Hoteluri şi restaurante, pizzerii, fast-fooduri, firme de catering
- Parcuri de distractie
- Agenţii de publicitate
sursa:www.capital.ro
parteneri:www.reklama360.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu