De anul viitor, firmele trebuie să ia avizul unui consultant fiscal pentru declaraţiile anuale pe profit, chiar dacă acestea au fost întocmite sau verificate, în prealabil, de un expert contabil.
După amânări succesive, prevederea care obligă toate persoanele juridice să obţină certificarea declaraţiei anuale pe profit, respectiv formularul 101, de către un consultant fiscal va intra în vigoare din 2010, potrivit modificărilor aduse Codului de procedură fiscală prin Legea nr. 52 din 2009. Astfel, peste 660 de mii de firme înregistrate ca plătitoare pe profit vor trebui să apeleze la serviciile a circa 2.000 de consultanţi fiscali activi. Excepţie de la această regulă vor face companiile pentru care este obligatorie auditarea. În această categorie intră societăţile de interes public cum ar fi băncile, societăţile de leasing, de asigurare, de valori mobiliare, dar şi cele care îndeplinesc cumulat criterii referitoare la un anumită valoare a activelor, cifrei de afaceri şi numărului de angajaţi.
Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), scopul principal al acestei reglementări este să reducă erorile din declaraţiile fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice. În acest mod, sunt evitate depunerea ulterioară a unor declaraţii rectificative, dar şi eventuale sancţiuni, cum ar fi majorările de întârziere, amenzile contravenţionale, în caz de completare eronată a declaraţiei sau de depăşire a termenului de declarare. Primul termen de depunere a declaraţiilor fiscale anuale pe profit este 15 februarie. În această primă etapă se încadrează companiile care îşi definitivează până la această dată închiderea exerciţiului financiar anterior, organizaţiile nonprofit. Însă, majoritatea firmelor depun declaraţia anuală de impozit pe profit până pe 15 aprilie.
Fără sancţiuni pentru lipsa avizului
Codul de procedură fiscală prevede sancţiuni pentru companiile care nu depun declaraţiile, nu însă şi pentru lipsa certificării. Dar este posibil ca, la depunere, organele fiscale să respingă formularele fără avize. Pe de altă parte, reprezentanţii Fiscului spun că, în acest moment, sunt necesare clarificări şi proceduri de lucru referitoare la certificarea declaraţiilor fiscale, precum şi la răspunderea consultantului faţă de informaţiie contabile pe care le preia atunci când recalculează obligaţiile fiscale.
Servicii controversate
Certificarea declaraţiilor fiscale anuale a fost introdusă pentru prima dată în Codul de procedură fiscală în 2007, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2008. Întrucât măsura a fost considerată controversată sau chiar abuzivă, a fost amânată de câteva ori. Disputa pe marginea acestei reglementări a fost generată, pe de o parte, de nemulţumirea companiilor, iar pe alta de cea a experţilor contabili.
Mediul de afaceri a cerut eliminarea prevederii, motivând că Fiscul transferă, astfel, o parte din costurile sale - de verificare a declaraţiilor - către firme, deşi acestea folosesc deja - contra cost, evident - serviciile contabililor şi ale experţilor contabili. În acelaşi timp, experţii contabili au justificat că măsura nu ajută firmele, ci doar recent înfiinţata profesie de consultant fiscal, care ar avea nevoie de obiectul muncii.
Procedura de avizare a declaraţiilor, limitele răspunderii pentru companie, expert contabil şi consultant fiscal ar trebui lămurite până la aplicarea acestei prevederi.
15 aprilie este termenul-limită până la care societăţile comerciale au obligaţia să depună declaraţia fiscală anuală, potrivit reglementărilor legale
sursa:www.capital.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu