Fara rezultat: Sistemul electronic pentru combaterea votului multiplu nu se va aplica la prezidentiale

Sistemul electronic pentru combaterea votului multiplu nu se va aplica pentru alegerile din aceasta toamna, a anuntat purtatorul de cuvant al Guvernului, Ioana Muntean, dupa sedinta de miercuri, proiectul de Ordonanta privind alegerea presedintelui urmand a fi adoptat sambata.

"In sedinta de Guvern de miercuri s-a discutat proiectul de Ordonanta de Urgenta pentru modificarea si completarea Legii 370/2004 pentru alegerea presedintelui Romaniei. Primul-ministru Emil Boc a precizat ca nu se vor aduce modificari in ceea ce priveste exercitarea drepturilor electorale, ci doar o serie de schimbari tehnice care vizeaza organizarea sectiilor de votare si desfasurarea votului. O decizie finala se va lua in sedinta de Guvern de sambata de la ora 10.00", a precizat Ioana Muntean.

Purtatorul de cuvant al Guvernului a anuntat ca sistemul electronic pentru combaterea votului multiplu nu se va aplica, "cel putin nu pentru alegerile din aceasta toamna". "Executivul considera ca mai este nevoie de timp pentru pregatirea implementarii unui asemenea sistem complex, dar se vor lua toate masurile necesare pentru evitarea fraudelor electorale", a spus Muntean, informeaza NewsIn.

Secretarul executiv al PDL Mircea Toader a anuntat luni ca PDL si PSD s-au pus de acord asupra organizarii de sectii speciale pentru cei care nu vor fi in localitatea de resedinta in ziua alegerilor prezidentiale si sa nu mai fie verificat votul multiplu la acest scrutin.

"Am renuntat la soft pentru ca se putea defecta sau bloca intr-o parte si apoi toata lumea striga ca este vorba de o frauda", a explicat Mircea Toader. Sectiile pentru cei aflati in tranzit urmeaza sa fie amenajate in locuri usor de gasit, precum gari, aeroporturi sau spitale. Toader a precizat ca o asemenea sectie ar putea fi infiintata la fiecare 10.000 de locuitori, in cazul comunelor, in timp ce pentru orase, norma preconizata este de 50.000 de locuitori.

Autoritatea Electorala Permanenta(AEP) a declansat, pe 21 august, licitatia pentru achizitia soft-ului care va arhiva si verifica listele electorale de la alegerile pentru Parlamentul European, program pentru care a alocat 600.000 de euro, procedurile de achizitie urmand sa se finalizeze pe 4 septembrie.

AEP solicita ca, in termen de 60 de zile, castigatorul contractului sa arhiveze aproximativ 1.000.000 de pagini reprezentand liste electorale si, in acelasi timp, sa puna la dispozitie soft-ul de verificare a votului dublu.

sursa:www.9am.ro
parteneri:www.reklama360.ro
Posted on 17:16 by Dl. Calin and filed under , , | 0 Comments »

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cazare Brasov