Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement pe taxa de poluare



Comisia consideră că prevederile legislaţiei româneşti, conform cărora taxa pe poluare se suspendă pentru anumite autovehicule, însă creşte pentru anumite maşini second-hand provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor maşini de ocazie, protejând industria românească a autovehiculelor noi.

Legislaţia românească în vigoare din februarie 2009 prevede că autovehiculele cu Euro 4 şi cu o capacitate cilindrică de cel mult 2.000 cmc sunt scutite de plata taxei pe poluare în România dacă se înmatriculează pentru prima dată în orice stat din Uniunea Europeană în perioada 15 decembrie 2008 – 15 decembrie 2009. În schimb, legislaţia românească prevede dublarea nivelului taxelor aplicabile altor autovehicule care fac obiectul acestei taxe, subliniază CE.

Surse de la Bruxelles anunţaseră intenţia Comisiei Europeane de a avertiza România pentru încălcarea legislaţiei comunitare. Executivul Uniunii Europene va trimite scrisori de notificare oficiale autorităţilor de la Bucureşti, aceasta fiind prima etapă a procedurii numite infringement.

Patru dintre aceste cazuri vizează piaţa internă a gazului şi energiei electrice şi capacităţile de transport şi de stocare a gazelor şi a energiei electrice.

În 2008, Comisia Europeană a declanşat 38 de acţiuni împotriva ţării noastre, pentru nerespectarea obligaţiilor europene. 13 dintre acestea priveau incompatibilitatea normelor juridice cu legislaţia comunitară sau aplicarea lor incorectă, iar 25 se refereau la necomunicarea măsurilor de aplicare a directivelor comunitare. Deşi numărul acţiunilor pare mare, la sfârşitul anului trecut, România era ţara cu cele mai puţine proceduri de infringement lansate.

sursa:www.realitatea.net

parteneri:www.reklama360.ro

Posted on 14:58 by Dl. Calin and filed under , , | 0 Comments »

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cazare Brasov