Foştii miniştri ai Economiei şi Comunicaţiilor, trimişi în judecată, împreună cu alte 4 persoane

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism i-au trimis, luni, în judecată pe fostul ministru al Economiei şi Comerţului, Codruţ Şereş, şi pe fostul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Zsolt Nagy, împreună cu alte 4 persoane.

Foştii miniştri ai Economiei şi Comunicaţiilor, trimişi în judecatăFoştii miniştri ai Economiei şi Comunicaţiilor, trimişi în judecată

Celelalte persoane sunt Gabor Kerekeş, fost secretar de stat în ministerul condus de Nagy, cetăţeanul româno-american Mircea Flore, senior director la CSFB Europe Ltd. Londra, cetăţeanul ceh Michal Susak şi cetăţeanul turc Oral Mustafa.

În sarcina acestora s-a reţinut că, în perioada 30.05.2005 – 21.11.2006, au constituit sau aderat la un grup infracţional organizat cu caracter transnaţional, din care au făcut parte şi inculpaţii Vadim Benyatov, Stamen Stanchev, Mihai Dorel Mucea şi Mihai Radu Donciu, în scopul comiterii unor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material, arată DIICOT.

Totodată, procurorii informează că "în sarcina inculpatului Codruţ Şereş s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de trădare prin transmiterea de secrete, iar pentru Susak şi Flore, s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de complicitate la spionaj.
Concret, în sarcina celor şase inculpaţi s-au reţinut comiterea de activităţi ilicite cu caracter penal derulate în legătură cu privatizarea Electrica Muntenia Sud, vânzarea unui pachet de 8 % din acţiunile Petrom, procese de privatizare/restructurare a Romaero Bucureşti şi SC Avioane Craiova aflate în portofoliul Ministerului Economiei şi Comerţului, consultanţă în vederea privatizării SN Radiocomunicaţii, adjudecarea licitaţiei pentru asigurarea consultanţei în vederea restructurării şi privatizării CN Poşta Română, din portofoliul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, selectarea prin licitaţie a consultantului internaţional pentru listarea la bursă a pachetului de 46% din acţiunile deţinute de statul român la Romtelecom, din portofoliul Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei.

Anterior, pentru fapte similare, prin rechizitoriile nr. 222/D/P/2006 şi 156/D/P/2007 au fost trimise în judecată şi alte persoane.

Dată fiind calitatea de miniştri pe care inculpaţii Codruţ Şereş şi Zsolt Nagy o deţineau la data comiterii faptelor, cauza a fost trimisă, spre competentă soluţionare, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Posted on 01:41 by Dl. Calin and filed under , , | 0 Comments »

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cazare Brasov