Scoateti banii !!


Firmele care contracteaza lucrari vor fi obligate sa vireze si subcontractorilor sumele cuvenite acestora, in baza unei Ordonante de Urgenta aprobate in sedinta de miercuri a Guvernului, a anuntat premierul Emil Boc.

Decizia Executivului a fost luata pentru ca subcontractorii nu erau platiti o perioada lunga de timp, desi antreprenorii generali isi primeau banii de la stat. Prin aceasta decizie, Guvernul incearca sa reduca din blocajul financiar. "Am stabilit obligatia contractorilor de lucrari de a vira subcontractorilor sumele cuvenite acestora, precum si crearea posibilitatii de efectuare de plati catre operatori economici din conturi deschise la Trezoreria statului catre furnizori sau si creditori cu conturi deschise la Trezorerie sau la alte institutii de credite, cu conditia ca asupra conturilor respective sa nu fie infiintata proprirea prin titluri executorii. Am avut multe situatii in care banii erau primiti de contractorii principali, iar subcontractorii ramaneau neplatiti pe o perioada foarte lunga de timp", a spus Boc. Guvernul precizeaza, intr-un comunicat, ca noile reglementari stabilesc o ordine a efectuarii platilor. Astfel, operatorii economici sau alte persoane juridice imputernicite de acestia vor utiliza sumele incasate in conturile deschise la Trezorerie intr-o anumita ordine, respectiv pentru achitarea drepturilor de natura salariala, pentru achitarea obligatiilor catre bugetul de stat si celelalte bugete, pentru plata facturilor catre subcontractori, propor tional cu gradul de incasare si aferente facturilor recunos cute la plata. Sumele ramase disponibile pot fi virate in conturile deschise la institutiile de credit sau pot fi utilizate pentru efectuarea platilor catre furnizori sau creditori cu conturi deschise la Trezoreria statului sau la institutiile de credit, cu conditia ca asupra conturilor respective sa nu fi fost infiintata poprire prin titluri executorii. Reamintim, liderii coalitiei de guvernare i-au solicitat ministrului de Finante, Gheorghe Pogea, in urma cu o saptamana, sa prezinte Guvernului o propunere care sa vizeze plata directa catre subcontractori, fara intermediul antreprenorilor generali. De altfel, si ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, declara, in cadrul "Intalnirilor ZIUA", ca sunt situatii in care contractorii nu platesc subcontractorilor, desi isi primes banii. "Am plangeri de la firme, care sunt a doua mana, a treia mana, unde noi nu mai avem control. Adica, daca noi am platit, de exemplu, la Bechtel si Bechtel lucreaza cu niste subcontractori (), nu le-a platit banii, eu acolo nu mai am control. Eu pot sa <> acolo unde stiu o situatie concreta. Daca vine cineva la mine si-mi spune: uite, am lucrat pentru Bechtel si nu mi-am primit banii, eu pot sa-i sun pe cei de la Bechtel si sa-i intreb: voi ce faceti? Banii v-au fost platitiAti tipat ca nu v-am platit, eu v-am platit apoi banii si voi, mai departe, ce faceti?", a spus Berceanu. Pentru evitarea unor astfel de situatii s-a luat decizia de miercuri a Guvernului. Gabi MOROIANU
sursa:www.ziua.ro
Posted on 21:47 by Dl. Calin and filed under , , , | 0 Comments »

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cazare Brasov