Berceanu: Cine a desfacut suruburile de la sina stia cum trebuie facut ca trenul sa deraieze

Ministrul Transporturilor a declarat ca persoana care a desfacut suruburile care fixau sina, in zona unde a deraiat trenul, stia ce face, intrucat a desfacut o eclisa care prinde doua portiuni de sina, si nu prinderile verticale, astfel incat trenul nu putea trece fara sa se intample un accident.

Radu Berceanu (foto) a exclus varianta ca persoanele care au desfacut suruburile sa fi incercat sa fure bucati de sina, intrucat in apropiere era o sina care fusese mai de mult demontata si ar fi putut fi luata de eventualii hoti. Anchetatorii au gasit si un bidon cu un ulei folosit pentru a putea desface buloanele de la calea ferata, potrivit NewsIn.

"Dupa primele aprecieri ale celor din echipele care au venit azi-noapte pentru a face verificari, se pare ca e un act intentionat, pentru ca au fost desfacute niste buloane care, pentru a fi desfacute, au fost unse cu un ulei, pentru ca ele sunt intepenite, ruginite. S-a gasit si bidonul cu acea substanta. Nu se pune problema ca vroia sa fure ceva, pentru ca alaturi era o sina care fusese mai de mult demontata, deci, daca vroia sa fure o bucata de sina, putea s-o fure pe aia", a afirmat ministrul TransporturilorMinistrul a precizat ca primele aprecieri merg in directia unui act intentionat, dar ca asteapta ca specialistii sa-si spuna cuvantul. "N-as vrea sa fac alte lucruri inainte ca specialistii sa-si spuna cuvantul, dar e o problema pe care va trebui s-o tratam cu toata seriozitatea, pentru ca, daca un astfel de individ sau grup de indivizi incep sa se ocupe de asa ceva, intr-adevar avem o foarte mare problema", a spus Berceanu.

El a subliniat ca persoana care a desfacut buloanele stia ce face. "In zona asta, pe distante mari, este sudata. Acolo s-a desfacut o eclisa care prinde doua portiuni de sina si care a fost desfacuta de cineva care stie cum trebuie desfacut ca un tren sa nu aiba cum sa treaca fara sa se intample un accident. N-a desfacut aceste prinderi verticale, peste care probabil ca sina ar fi jucat si nu s-ar fi intamplat nimic, ci a facut in asa fel incat sa fie si o deplasare, astfel incat roata sa iasa de acolo. E totul uns cu ulei, s-a lucrat cu scule, bidonul de ulei era alaturi. Suruburile practic nedeformate, neatinse, pentru ca altele, de mai de departe, s-au rupt ele, dar se vede un surub rupt si altul care e desfacut si pus alaturi", a mai spus Berceanu.

In jurul orei 2.25, opt vagoane si locomotiva trenului accelerat 1692 Timisoara-Bucuresti au deraiat, la zece kilometri de Craiova, pe raza localitatii doljene Carcea. In urma incidentului feroviar, 15 persoane au ajuns la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Craiova, cu diverse leziuni minore, toti ranitii fiind in afara oricarui pericol.

sursa:www.wall-street.ro

parteneri:www.reklama360.ro

Posted on 13:38 by Dl. Calin and filed under , , | 0 Comments »

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cazare Brasov