SUA: Concedierile se reduc, increderea in economie creste
Indicele Reuters/Universitatea din Michigan al increderii consumatorilor a urcat la 70,2 in aceasta luna, de la 65,7 in august, peste estimari, ce indicau un avans mai temperat, la 67,5, informeaza NewsIn.
Americanii au inceput sa fie mai optimisti dupa ce au suferit o scadere accentuata a averilor, ca urmare a caderilor bursiere si a ieftinirii caselor. Totusi, ei ezita sa-si mareasca cheltuielile de consum, care reprezinta 70% din produsul intern brut al SUA, in conditiile in care se concentreaza mai mult pe economisire si reducerea datoriilor.
"Ingrijorarea noastra este ca odata ce planul guvernamental de stimuli ia sfarsit, nu va mai fi nimic care sa impinga economia si aceasta va cadea din nou", a comentat economistul Jeff Rosen, de la Briefing.com Chicago, pentru Bloomberg.
Indicele Universitatii din Michigan pentru conditiile actuale, ce reflecta perceptia americanilor asupra situatiei lor financiare, a urcat de la 66,6 la 71,8.
De asemenea, indicele asteptarilor de consum pentru urmatoarele sase luni, ce indica mai bine directia pe care ar putea-o lua cheltuielile de consum, a urcat la 69,2, de la 65 in august.
sursa:www.wall-street.ro
parteneri:Cazare Brasov
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu