Bucureştenii sunt clienţii pe care se sprijină piaţa MBA-urilor

Aproape 8% din absolvenţi vor să se înscrie la un MBA în următorii trei ani. Puţine companii mai plătesc astfel de cursuri.

Numărul programelor MBA a crescut semnificativ în ultimii ani, mulţi români preferând variantele locale, din cauza serviciului, dar şi pentru că universităţi prestigioase din străinătate au venit aici cu alternative atractive. Studiul efectuat de Daedalus Millward Brown, în colaborare cu Catalyst Solutions, arată că MBA-urile din România încep să fie concurate de cele din străinătate, deoarece renumele programului pare să fie destul de important. Deciziile se dovedesc însă tot mai greu de luat. „Aproape 30% din persoanele care intenţionează să se înscrie la un MBA în următorii trei ani nu s-au hotărât dacă îl vor face în România sau în străinătate, în timp ce 87% nu s-au hotărât asupra unui program anume“, spune Daniel Enescu, director general al Daedalus Group. De obicei, aleg să urmeze un MBA directorii de departamente (middle management), ponderea acestora urcând la 22%, faţă de 8% cât reprezintă absolvenţii care şi-au exprimat ace­eaşi intenţie.

Dorinţa acestora de aprofundare a studiilor a fost temperată de criza economico-financiară. Companiile nu au mai alocat bani pentru plata programelor scumpe, cum sunt MBA-urile, şi nici nu au mai putut majora salariile. „Ştiu manageri cărora angajatorii le măreau salariul cu 20% după finalizarea unui MBA“, explică Rudolf Fedorovici, consultant la ADVICE Human Resources. Pe cale de consecinţă, se poate presupune că aşteptările salariale ale unui candidat cresc odată cu dobândirea statutului de absolvent MBA.

Diploma de MBA nu este o garanţie suficientă

Pe piaţa de recrutare nu se caută, în mod special, candidaţi care să fi absolvit un MBA. Mihaela Perianu, director general la AIMS Human Capital, apreciază că acum, mai mult ca oricând, angajatorii îşi doresc persoane care să genereze rezultate pentru companie. „Nu am primit nicio cerere de la vreun angajator, în care să menţioneze că ar prefera, pe lângă experienţa profesională, şi o diplomă de MBA.“ Cunoştinţele şi competenţele lor sunt însă esenţiale în procesul de selecţie. „Ultimul dintre clienţii noştri caută un CFO care să asiste intrarea în forţă a grupului de firme pe care îl reprezintă. Toţi candidaţii prezentaţi au avut MBA, deşi asta nu a fost o solicitare explicit formulată“, ne exemplifică Rufolf Fe­dorovici.

Cătălin Ilie, consultant la Professional, a observat că mulţi dintre candidaţi sunt, în conti­nuare, preocupaţi să se specializeze în cadrul programelor MBA în management sau în domeniul economico-financiar. „Către programele cu specializare în ma­­nagement se orientează în special cei care preiau o serie de funcţii de conducere în cadrul companiilor la care sunt angajaţi. De cele mai multe ori, aceste programe sunt suportate de către angajator.“ Cel puţin aceasta era regula, până în acest an. Din informaţiile primite de la administratorii programelor MBA din România, rezultă o creştere semnificativă a ponderii persoanelor recent admise care suportă singure toate cheltuielile. Acest lucru nu i-a determinat pe organizatori să reducă taxele de şcolarizare, dar au încercat să găsească diferite variante de flexibilizare a acestora. Toţi spun însă că majoritatea cursanţilor provin din Bucureşti. Dacă luăm în consideraţie rezultatele studiului de la Daedalus, la anul vom asista la schimbări dramatice pe piaţa MBA-urilor din România. Potrivit acestui studiu, bucureştenii sunt mult mai înclinaţi decât cei din provincie către un MBA în străinătate (51%, faţă de 29,5%, cât este media naţională).

41,4% din persoanele care doresc să se înscrie la un MBA aleg programele lansate în România

Ce contează la un MBA

 30% din cei care vor să facă un MBA optează pentru străinătate. Românii consideră că renumele programului, preţul şi ţara de acreditare sunt cele mai importante criterii pentru alegerea unui program.

Criza atacă şi programele de master

Am avut candidaţi, admişi la interviu, care au solicitat amâ­narea începerii programului în seria următoare (2010). Faţă de anul trecut, această serie are cu doi participanţi mai puţin.
Professional MBA Project & Process Management

Criza nu ne-a afectat deloc. În acest an, am făcut reduceri la toate costurile programului, între 10% şi 20%. Reducerea se referă şi la cărţi.
MBA Fine University of Wales

Aproape jumătate din studenţi îşi plătesc singuri studiile în acest an. În trecut, aproximativ 70% primeau sponsorizări din partea companiei.
CEU Business School România

Preţul programului a rămas 35.000 de euro. Anul acesta, în urma unui proces de selecţie, vom oferi până la 20 de burse, în valoare de 15.000 euro.
MBA al WU Executive Academy

Oamenii de afaceri conştientizează importanţa învăţării în această perioadă, şi asta se vede în numărul celor care vin către noi, din Bucureşti. Nu acelaşi lucru se întâmplă în ţară, unde decizia de a finanţa acest tip de educaţie se amână.
EMBA Tiffin University.

sursa:www.capital.ro
parteneri:www.reklama360.ro

Posted on 14:37 by Dl. Calin and filed under , , | 0 Comments »

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cazare Brasov