Seful FMI: Suntem inca in criza economica si mai ales in criza sociala

Directorul general al Fondului Monetar International, Dominique Strauss-Kahn, a declarat ca actuala criza nu a fost inca depasita si ca trebuie gasite "noi surse" ale cresterii economice la nivel mondial, care nu va mai putea fi sustinuta de consumatorii americani.

Seful FMI a cerut din nou statelor sa reformeze reglementarile financiare cu ocazia summit-ului G20 de la Pittsburgh , din 24-25 septembrie, si a subliniat ca nu se avanseaza suficient de rapid in privinta bonusurilor bancare.

"Economia este pe cale de a-si reveni. Foarte bine! Insa trebuie sa ramanem prudenti. (...) Sa nu dam cumva impresia ca aceasta criza a trecut. Am iesit din criza financiara", insa "suntem inca in criza economica" si "mai ales in criza sociala", a spus Strauss-Kahn, citat de NewsIn."Salariatul care isi va pierde din nefericire slujba in noiembrie nu a depasit criza, pentru el criza abia incepe!", a argumentat el, indicand ca avansul somajului nu va inceta inainte de a doua jumatate a anului viitor.

Potrivit directorului FMI, revenirea economiei nu va fi neaparat sustinuta si nu se va mai putea sprijini pe marile dezechilibre macroeoconomice ce alimentau cresterea inaintea crizei, intre care indatorarea puternica a americanilor.

In Statele Unite, rata de economisire a gospodariilor, "ce era practic nula, a ajuns acum la 5%", a explicat Strauss-Kahn. "E foarte bine pentru deficite! Insa cine va inlocui consumatorul american pentru a sustine cresterea?", s-a intrebat oficialul, amintind ca Statele Unite reprezinta 25% din produsul intern brut mondial.

"Se pune problema noilor surse ale cresterii", a afirmat Strauss-Kahn, care se indoieste ca majorarea consumului in marile economii

emergente este suficienta pentru a sustine cresterea economica la nivel mondial.

Directorul FMI a solicitat din nou guvernelor sa pregateasca strategii de iesire din criza si sa nu stopeze planurile de redresare economica.

"Cererea privata fiind inca foarte slaba, am risca o noua cadere", a mai spus el.

sursa:www.wall-street.ro

parteneri:Cazare Brasov
Posted on 13:06 by Dl. Calin and filed under , , | 0 Comments »

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cazare Brasov