Cum a scumpit Prima Casa apartamentele vechi, in plina criza - stiri romania libera -

Daca in urma cu o luna, guvernantii sustineau odata cu lansarea Prima Casa ca acest program nu va scumpi locuintele, ci va relansa economia, acum rapoartele companiilor de consultanta imobiliara indica exact contrariul: preturile apartamentelor vechi au inceput sa creasca, in timp ce salariul mediu continua sa scada.

Dupa un an, preturile au inceput sa creasca


Iulie este prima luna din ultimul an in care preturile apartamentelor din Bucuresti au inceput sa creasca, avansul ajungand pana la cel mult 4%, arata analiza lunara realizata de compania de consultanta imobiliara Colliers International.

Valoarea BREI (Bucharest Real Estate Index) a ajuns la 1.329 euro/mp, in timp ce BREI –Vechi (indicele apartamentelor vechi) a crescut pana la 1.150 euro/mp. Cele mai influentate au fost apartamentele cu doua camere, ale caror preturi au urcat cu 10-15% in ultima perioada, ca urmare a programului Prima Casa.

“Este foarte greu, daca nu chiar imposibil, sa gasim acum apartamente cu doua camere sub 60-62.000 de euro in zone precum Militari, Titan sau Iancului. Acestea sunt zone cu preturi medii, care se incadreaza in plafonul maxim de 57.000 euro impus in cadrul programului”, sustin reprezentantii Colliers.

Cele mai mari fluctuatii de pret au fost inregistrate in sectorul 4, unde apartamentele s-au scumpit cu 4% in ultima luna, ajungand la 1.279 euro/mp. La polul opus s-a aflat sectorul 1, unde preturile au scazut cu 2% in iulie, pana la 1.563 euro/mp.

In urma cu o luna, Constantin Nita, ministrul IMM-urilor, Comertului si Mediului de Afaceri,spunea ca Prima Casa nu va duce la cresterea preturilor apartamentelor si va debloca intr-o oarecare masura piata imobiliara. Opinia sa era sustinuta si de Aurel Saramet, presedintele Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIM), care considera, de asemenea, ca programul nu va duce la o crestere a preturilor locuintelor.

sursa:www.wall-street.ro

parteneri:www.reklama360.ro
Posted on 11:56 by Dl. Calin and filed under , , , | 0 Comments »

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cazare Brasov