Importurile de vin au scazut cu 65,8% la patru luni - stiri romania libera -

Romania a importat, in primele patru luni din 2009, cu 65,8% mai putin vin, respectiv 40.250 hectolitri, fata de perioada similara a anului anterior cand a importat 117.830 hectolitri, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR).

Astfel, valoarea importurilor din intervalul ianuarie-aprilie 2009 s-a ridicat la 4.521.000 euro, comparativ cu 8.783.700 euro, in aceeasi perioada din 2008. Principalele tari din care s-a realizat importul sunt Italia, Franta, Republica Moldova, Spania, Germania, Ungaria, Chile, Slovacia, Bulgaria si Portugalia, informeaza NewsIn.

Potrivit MAPDR, si cantitatea de vin exportata s-a redus, in perioada ianuarie-aprilie, cu 14,3%, la 43.730 hectolitri, de la 51.060 hectolitri, in perioada similara din 2008, pe fondul reducerii cererii din cauza crizei economice.

Conform ministerului, valoarea exporturilor s-a redus in primele patru luni ale anului, comparativ cu perioada similara din anul precedent, cu 21,9%, de la 5.675.000 euro la 4.430.000 euro.

Principalele tari catre care s-au realizat exporturi sunt Germania, Estonia, Danemarca, Italia, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit al Marii Britanii si Bulgaria.

Patronatul National al Viei si Vinului (PNVV) a anuntat, recent, ca piata autotona a vinurilor a scazut in semestrul I din acest an cu 5-30%, comparativ cu perioada similara a anului trecut, pe fondul crizei si reorientarii consumatorilor de la segmentul premium la segmentul mediu. In plus, directorul general al PNVV, Ovidiu Gheorghe, estima pentru intreg anul 2009 o comprimare a pietei vinurilor autohtone cu circa 10%, fata de anul 2008.

Conform datelor MAPDR, productia nationala de vin s-a ridicat in anul 2008 la un volum de 5.369.000 hectolitri.

sursa:www.wall-street.ro

parteneri:www.reklama3a60.ro

Posted on 18:14 by Dl. Calin and filed under , | 0 Comments »

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cazare Brasov