Anul scolar, incepe sau nu incepe?

Ordonanta lui Boc de rectificare bugetara, prin care Executivul trimite 1,4 milioane de bugetarii in concediu fara plata, timp de 10 zile, provoaca haos in sistemul de educatie din Romania

Astfel, in timp ce unii profesori spun ca scoala va incepe la 14 septembrie, cum a stabilit Ministerul Educatiei, alte cadre didactice propun ca anul scolar sa inceapa la 1 octombrie, cu doua saptamani mai tarziu.

“Decat sa luam zece zile de concediu fara plata in timpul anului scolar, mai bine sa amanam inceperea cursurilor. Macar copiii sa aiba ceva de castigat din asta, iar materia ar fi mai usor de recuperat decat daca am intrerupe orele la mijlocul semestrului”, a declarat Constantin Ciosu, secretarul general al Federatiei Educatiei Nationale, relateaza Adevarul.

Ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, nu sustine insa varianta amanarii inceputului de an scolar: “Pentru fiecare zi din anul scolar este o planificare a curriculumului. Orice zi pierduta e o zi pierduta pentru scoala. Personal nu pledez pentru aceasta varianta”.

Reprezentantii invatatorilor vor, la randul lor, ca scoala sa inceapa la timp. Adica la 1 septembrie pentru profesori si in data de 14 septembrie pentru elevi. „Este efectiv o tampenie. Nici nu pot sa cred ca se discuta amanarea inceperii anului scolar. Au mai fost taiate salarii, dar sa nu vina copiii la scoala, niciodata! Parerea mea este ca nu are cum sa fie pusa in aplicare o asemenea masura“.

  • „Nu putem inchide spitalul“

Managerii spitalelor de urgenta spun ca pana in prezent, nu au primit niciun act de reducere a cheltuielilor pentru personal. Acestia exclud o eventuala inchidere a unitatilor sanitare timp de 10 zile, pentru a se realiza la buget economiile cerute de Ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea. „In primul rand ca Spitalul Floreasca are deficit de personal. Suntem spital de urgenta, prin urmare nu putem trimite medicii acasa", a spus dr. Bogdan Oprita, purtatorul de cuvant al Spitalului de Urgenta „Floreasca” din Bucuresti.

Mihai Ursa, purtatorul de cuvant al ministrului Sanatatii, Ion Bazac, anunta ca institutia lucreaza la mai multe variante pentru trimiterea angajatilor in concediu fara plata. „Propunerile noastre vor fi inaintate ministrului Pogea, dupa care vor fi date presei”, a explicat Ursa.

Masura Executivului referitoare la concediu fara plata este vazuta ca o posibilitate de reducere a cheltuielilor cu personalul, pe timp de criza. Potrivit Guvernului, in acest fel, s-ar economisi la buget 1,5 miliarde de lei, alte 487 de milioane fiind economisite prin taierea premiilor si neplata orelor suplimentare.

sursa:www.9am.ro
parteneri:www.reklama360.ro
Posted on 14:06 by Dl. Calin and filed under , , | 0 Comments »

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cazare Brasov