Ministrul Nemirschi, audiat la Comisia parlamentară în cazul contractului de publicitate











- Stiri politice -

Comisia parlamentară de anchetă în cazul ministrului Mediului Nicolae Nemirschi a început, miercuri, audierea ministrului în legătură cu atribuirea unui contract de publicitate de către minister
Comisia parlamentară de anchetă are ca scop investigarea modului în care Ministerul Mediului a atribuit, în luna aprilie , contractul privind campania de promovare a "Programului Operaţional Sectorial Mediu, Lot II-Difuzare/Publicare", prin negociere fără anunţ de participare.
Potrivit hotărârii adoptate de Camera Deputaţilor , comisia parlamentară de anchetă are ca obiective verificarea legalităţii alegerii procedurii de negociere cu o singură firmă, fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare şi încadrarea legală a obiectului contractului, respectiv a valorii finale a acestuia de 2040990.11 de lei.

Înainte de audierea ministrului Mediului Nicolae Nemirschi, membrii comsiei parlamentare de anchetă au adoptat regulamenul de funcţionare şi organizare a comisiei şi au stabilit programul de lucru pe luna iulie.

După audierea ministrului Nemirschi, deputaţii din comisia parlamentară de anchetă îl vor audia şi pe secretarul general al Ministerului Mediului, urmând ca joi audierile să continue cu directorii firmelor de publicitate care au încheiat contractul.

Potrivit preşedintelui Comisiei, Mircea Duşa (PSD), până la mijlocul lunii august comisia trebuie să elaboreze un raport.

Camera Deputaţilor a hotărât, la sfârşitul sesiunii parlamentare trecute, la propunere PDL-PNL , constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru verificarea modului în care a fost atribuit de către Ministerul Mediului contractul privind "Campania de promovare a Programului Operaţional Sectorial Mediu, Lot II-Difuzare/Publicare" la data de 28 aprilie 2009, prin negociere fără anunţ de participare.

sursa:www.mediafax.ro

parteneri:www.reklama360.ro

Posted on 12:33 by Dl. Calin and filed under , , | 0 Comments »

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cazare Brasov