Boc: Fondul de Garantare trebuie sa rezolve intr-o saptamana dosarele restante ale programului "Prima Casa"
"Seful Guvernului a solicitat reprezentantilor Fondului sa se intalneasca, in cursul saptamanii viitoare, cu membrii Asociatiei Romane a Bancilor pentru a conveni modalitatile prin care se poate simplifica procedura de completare a dosarelor si de scurtare a termenelor de aprobare", se arata in comunicatul remis de Executiv la finalul intrevederii pe care a avut-o joi premierul cu reprezentantii Fondului de Garantare, informeaza NewsIn,
Prim-ministrul si reprezentantii Fondului sustin ca este necesar ca bancile sa accepte depunerea antecontractelor, de catre clienti, dupa momentul in care dosarele sunt declarate eligibile, se arata in comunicat. Boc a apreciat totodata ca este nevoie de o mai mare flexibilitate din partea bancilor pentru a se asigura protectia clientilor in ceea ce priveste antecontractele semnate si a dat asigurari ca va monitoriza, in perioada urmatoare, rezolvarea problemelor ridicate in cadrul intalnirii de joi.
Premierul Emil Boc a avut joi, la Palatul Victoria, o intalnire cu presedintele Fondului National de Garantare si cu reprezentanti ai Ministerului IMM-urilor. Prim-ministrul a declarat, la inceputul intrevederii, ca i-a convocat pentru ca exista "foarte multe nemultumiri" privind procesarea dosarelor care ajung la Fond.
"Mail-ul mi-e practic blocat de sesizari si foarte multi vin si ne spun ca pierd avansurile pe care le-au inaintat in diverse precontracte, ca pierd celelalte acte pe care le-au intocmit, din cauza faptului ca dureaza foarte mult procedura. Scopul acestei intalniri este precis: sa scurtam la maximum durata", a declarat el.
Boc a spus ca, potrivit datelor trimise de Fond, exista 2.614 de solicitari pentru programul Prima Casa, dintre care 1.414 sunt rezolvate, 429 avizate si 774 sunt in lucru.
Premierul Emil Boc a avut, joi, o disputa verbala cu secretarul general al Ministerului pentru IMM-uri, Ioan Hidegcuti, pe tema dificultatilor privind procesarea dosarelor depuse pentru Programul Prima Casa, Boc cerandu-i secretarului general sa nu il ia "peste picior".
Presedintele Fondului de Garantare, Aurel Saramet, a declarat ca din momentul preluarii unui dosar si pana la aprobarea acestuia angajatii Fondului se incadreaza in termenul de cinci zile, daca dosarele sunt complete.
sursa:www.9am.ro
parteneri:www.reklama360.ro
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu