Simbolurile Tinutului Secuiesc vor fi votate la Odorheiu Secuiesc

Peste 400 de persoane participa, sambata, la Adunarea Alesilor Locali din Secuime organizata de CNS si PCM la Odorheiu-Secuiesc, pe ordinea de zi fiind incluse hotarari care vizeaza sprijinirea proiectului de lege „Statutul de autonomie al Tinutului Secuiesc“.

Pe ordinea mai este inclusa o hotarare privind organizarea de referendumuri locale, una privind simbolurile Tinutului Secuiesc, in care se stabilesc stema, imnul, drapelul si semnul distinctiv al Tinutului Secuiesc, hotarare privind asocierea autoritatilor publice locale la nivelul scaunelor, institutionalizarea Adunarii Alesilor Locali din Tinutul Secuiesc si hotarare privind reprezentarea aspiratiei la autonomie a Tinutului Secuiesc in structurile Consiliului Europei si ale Uniunii Europene, transmite corespondentul NewsIn.

De asemenea, pe ordinea de zi a Adunarii de la Odorheiu-Secuiesc este cuprinsa, la inceput, o declaratie privind reforma administrativa, in care se arata ca actuala impartire teritorial administrativa a Romaniei este depasita, prin urmare reforma administrativa este o problema centrala de interes public, transmtie corespondentul NewsIn.

Potrivit Consiliul National Secuiesc (CNS), tinand cont de faptul ca reimpartirea regiunilor de dezvoltare este o prioritate de prima urgenta si reforma administrativa din Romania nu poate neglija principiul subsidiaritatii, reorganizarea administrativa trebuie sa se bazeze pe vointa comunitatilor locale.

“Noi, alesii locali din Tinutul Secuiesc, fondatori si participanti ai Adunarii Alesilor Locali din Tinutul Secuiesc, declaram cu fermitate: Tinutul Secuiesc este indivizibil si nu poate fi inglobat intr-o alta unitate teritorial-administrativa. Viitorul acestei regiuni nu poate fi imaginat altfel decat ca o unitate administrativ-teritoriala de sine statatoare, cu prerogative sporite, situata intre limitele sale regionale firesti, formate in cursul istoriei. La reimpartirea administrativ-teritoriala a Romaniei trebuie avut in vedere principiul european conform careia o regiune nu se marcheaza, ci se recunoaste”, sustin alesii in declaratia respectiva.

La eveniment participa si presedintele Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Tokes Laszlo, unul dintre organizatorii Adunarii de vineri de la Miercurea Ciuc, alaturi de UDMR.

In discursul sau de la Ciuc, Tokes a facut apel la solidaritatea maghiarilor si a spus ca cele doua adunari nu concureaza, ci se completeaza, el fiind un adept al politicii de colaborare, si nu de scindare.

Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, vineri, la Miercurea Ciuc, inaintea inceperii Adunarii Alesilor locali din ''Tinutul Secuiesc'', ca autonomia teritoriala se realizeaza ''greu, treptat si nu dintr-o singura miscare''.

Presedintele Consiliului National Secuiesc (CNS), Izsak Balazs, a declarat, vineri, dupa Marea Adunare a Alesilor Locali organizata de UDMR, ca evenimentul a fost o intentie buna, dar care nu prea a adus noutati si a „ratat” unele subiecte. "Ce s-a intamplat a fost o foarte buna intentie, dar foarte putin rezultatul la care s-a ajuns. Noi cand am initiat adunarea alesilor locali am pornit de la ideea ca autoritatile administrative sunt inzestrate cu putere prin lege, eu cred ca organe ale puterilor locale nu trebuie sa ceara - cum se spune in actele votate astazi,”solicitam” -, ci sa gaseasca acele modalitati prin care sa foloseasca puterea oferita prin lege pentru a obtine anumite lucruri posibile in cadrul legal respectiv”, a spus presedintele CNS, amintind ca nu s-a vorbit nici de reforma administrativa sau de cea constitutionala

sursa:www.9am.ro
parteneri:www.reklama360.ro

Posted on 18:20 by Dl. Calin and filed under | 0 Comments »

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cazare Brasov